Cum m-a modificat…

Mă gândeam ce resorturi m-au făcut să fiu cea care sunt acum. Cu siguranţă evenimentele din viaţă, unele chiar dramatice, m-au determinat să iau anumite decizii şi să fiu mai responsabilă. Probabil şi oamenii pe care i-am cunoscut au jucat un rol în devenirea mea ca omul care sunt acum. Dar multe dintre caracteristici le-am dobândit subtil, de-a lungul anilor de muncă, din cauza meseriei mele.

Îmi amintesc într-o zi, când mă grăbeam şi am dat să traversez pe roşu, la un semafor, un prieten m-a întrebat în glumă: “Ce-ar zice copiii tăi dacă te-ar vedea? “(copii = elevi ). Am zâmbit strâmb atunci şi m-am gândit… E o ipocrizie să le cer lor să facă diverse lucruri, iar eu să mă sustrag lor, doar pentru că se presupune că eu sunt adultul, nu?

Ei uite că acea întâmplare banală, a rămas în mintea mea şi m-a modificat profund. De fiecare dată mă gândesc la consecinţele faptelor mele, mult mai atent decât obişnuiam să o fac. ( şi asta nu e neapărat bine! )

În afară de asta, mai am de enumerat unele “calităţi”  dobândite datorită, sau din cauza meseriei. Pe scurt de data aceasta, fără o ierarhizare şi fără a stabili neapărat dacă sunt transformări în bine sau în rău:

- sunt mai răbdătoare,  mai tolerantă (uneori prea tolerantă şi cu cine nu trebuie) şi tind să tratez oamenii ca pe nişte copii;

- mă explic prea mult, am tendinţa de a-mi justifica deciziile, lucru pe care am încercat din greu să-l remediez, pentru că am observat că eram luată de fraieră;

- limbajul meu e simplificat,  cam la nivelul unui copil de clasa a IV-a (ce vreţi aici mă opresc eu cu studiul! ), iar scopul meu principal este să mă fac înţeleasă;

-am porniri să corectez greşelile de ortografie sau de exprimare, care-mi sar în ochi, dar mă temperez cât de mult pot (uneori, zău că mă doare sufletul, mai ales că mi se întâmplă şi mie să greşesc şi să rămână scris undeva, unde să nu  pot corecta!  Nu vă puteţi imagina ce mă râcâie pe creier! );

- mă enervez greu şi nu prea mai stiu să mă cert, (aşa cu răbufniri din alea temperamentale, cum făceam odată! );

- sunt prea politicoasă, prea amabilă;

- sunt serioasă şi mă tem că devin plictisitoare, chiar şi pentru mine, cu atâta conformism.

L.E.

-sunt copilăroasă, naivuţă şi sensibiloasă (încă-mi dau lacrimile când le citesc puradeilor  “Puiul” sau “Fetiţa cu chibrituri” )

Cam asta îmi vine în minte acum. Dacă îmi amintesc altceva, trec pe răboj.

Dar pe tine (cum ) te-a modificat meseria ta?

Altă primăvară!

Aşa arăta pomişorul din curtea vecinului, acum vreo săptămână.

Azi arată aşa.

E primăvară, nu? Altă… pălărie!

Parcă-s iar copil! Mi-aş azvârli ghiozdanul din spate,  ca să ies şi să bat mingea pe maidan!

Later edit

Nu erau copii pe stradă.

Prietenii mei… ă,ă,ă… nu mai sunt prietenii mei.

Eu i-am aşteptat, dar…

Am găsit, însă, o buburuză. M-am  jucat frumos cu ea.

Zboară, buburuză, zboară!

Addicted!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că funcţionez pe bază de lumină. Vremea mohorâtă mă indispune, îmi taie elanul, pe când o rază de soare, cât de delicată,  mă face să simt că mi-aş lua zborul. Devin lacomă de albastru senin şi de aer proaspăt!   Am poftă de viaţă, de acţiune, de joacă…

Bateriile mele se încarcă solar. Aşa că mă declar meteodependentă ( ) şi vă invit la o felie … de soare jucăuş!

Că se poartă… :P

Am vazut că e la modă să te testezi… în ale şoferiei.  Aşa că s-a băgat şi nea Ion!

Dacă vrea cineva să ştie, poftiţi!

Ei, ce vreţi? Sunt femeie! )

P.S. Are ceva dacă eu nu- s şofer(iţă)?  Zic… în ideea că şoferiţa … şofereşte… Adică eu nu?